Timp de două zile, acesta va avea întâlniri cu Ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, precum și cu Președintele COSR, Alin Petrache. Antonio Espinos a acceptat invitația în România în baza prieteniei cu Președintele Federației Române de Karate, Lucian Băroiu. De altfel, acesta din urmă și-a asumat rolul de gazdă, organizând o conferință de presă și dineul oficial.
„Este o onoare, nu numai pentru mine, ci pentru lumea sportului românesc, faptul că o astfel de personalitate dorește să ne cunoască activitatea„, a declarat Lucian Băroiu, cel care din momentul preluării funcției de Președinte al FR Karate a declanșat practic o revoluție a schimbărilor în lumea karate-ului din România.
În vârstă de 67 de ani, spaniolul Antonio Espinos Ortueta a urcat treptele afirmării sportive, de la profesor de karate în 1975, până la obținerea titlurilor de Președinte WKF și Vicepreședinte SportAccord!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER